Venus este cea mai apropiată planetă de Pământ și a doua de Soare. Ea este foarte asemănătoare cu lumea noastră în ceea ce privește structura și mărimea, având o rază de 6052 de kilometri. Cu toate acestea, temperaturile extreme conținute în atmosfera sa densă și norii acizi pe care îi conține o fac nelocuibilă așa cum o cunoaștem noi. Deși nu este cea mai apropiată planetă de steaua noastră, este cea mai fierbinte din întregul sistem solar: efectul de seră creat de atmosfera sa este atât de mare încât temperatura de la suprafață, de aproximativ 480 de grade Celsius, poate topi chiar și plumbul.
Publicitate
Prin urmare, cunoașterea activității geologice a planetei, care își datorează numele zeiței romane a iubirii și a frumuseții, este importantă pentru explorarea spațială. „Detectarea activității vulcanice pe Venus ar putea ajuta viitoarele misiuni spațiale să studieze și să monitorizeze mai bine aceste fenomene”, continuă Sulkanese. O provocare pentru astronomi, deoarece orice navă spațială care ar ateriza pe suprafața sa ar putea fi fie corodată de norii de sulf, fie strivită de forța unei atmosfere de 90 de ori mai dense decât cea a Pământului.
ASEMĂNĂRI CU PĂMÂNTUL
Acest studiu este revelator și în ceea ce privește cunoștințele geologilor despre vulcanismul terestru și influența acestuia asupra geologiei, atmosferei și climei planetare: „Există analogii semnificative între vulcanii de pe Venus și cei de pe Pământ, deși condițiile de mediu, cum ar fi presiunea atmosferică sau temperatura, sunt foarte diferite. Prin urmare, compararea vulcanilor de pe cele două planete poate ajuta la o mai bună înțelegere a proceselor vulcanice în contexte geologice diferite”, clarifică autorul principal al studiului. În plus, „studiul vulcanismului în spațiu permite o mai bună înțelegere a istoriei geologice și a evoluției corpurilor cerești”, adaugă cel de-al doilea autor al studiului, Giuseppe Mitri.
Cele două regiuni ale planetei care au beneficiat de cea mai mare atenție sunt versantul vestic al muntelui Sif Mons și partea vestică a câmpiei Niobian, unde schimbările în morfologia suprafeței indică emiterea unor fluxuri de lavă recente. În special, un coș vulcanic, cu o lungime de aproximativ 2,2 kilometri, a suferit efectele unui flux de magmă în doar 8 luni.
